David Knight susţine că femeile îşi pot mări bustul, cu două numere, cu ajutorul hipnozei. Artistul spune că prin ascultarea CD-ului său hipnotizator, clienţii vor observa o diferenţă importantă de mărime în 12 săptămâni.
Knight mai afirmă că are o rată de succes de 85%, bazându-şi afirmaţiile pe feedback-ul pe care l-a primit de la clienţi. Este atât de încrezător încât oferă banii înapoi dacă nu se obţine efectul dorit.
Afacerea sa a fost detaliată într-un program pe BBC care arăta cât de uşor este să te înregistrezi ca un "hipnotizator" autorizat, fără să ai nici o calificare.
David a declarat pentru The Sun: "Puteau să încerce înainte să afirme că nu funcţionează".
În Emisiunea "Inside Out", de pe BBC One, prezentatorul Chris Jackson a reuşit să îşi înregistreze pisica sa ca hipnotizator în cadrul mai multor organizaţii. Pisica a avut nevoie doar de o diplomă falsă şi să plătească o taxă de înregistrare.