Potrivit unui comunicat al Projust, "există o situaţie conflictuală în sistemul de justiţie, care este generată, în principal, de lipsa de colaborare a Ministrului Justiţiei cu partenerii sociali". Astfel, federaţia sindicală susţine că Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a susţinut, în mod neadevărat şi tendenţios, faptul că toate problemele semnalate de reprezentanţii personalului auxiliar din sistemul de justiţie vor fi rezolvate în mod cert începând cu data de 1 iulie, fapt care nu s-a confirmat.
Sindicaliştii acuză "tergiversarea clarificării situaţiei personalului auxiliar prin întârzierea înfiinţării unei instituţii care să se ocupe de cariera profesională a acestei categorii de personal, neplata salariului de merit pentru personalul din cadrul instanţelor judecătoreşti, cu toate că acest drept este în vigoare, iar personalul din cadrul parchetelor îl primeşte efectiv, rezultând astfel o gravă discriminare, alte probleme fiind neplata orelor suplimentare încă din luna decembrie 2008 şi neplata premiului lunar de 2%".
Cererea de demitere vine în contextul în care personalul auxiliar a anunţat că va susţine în continuare protestele decise de adunările generale din instanţe.