"Sunt convins că ieşenii îşi vor vinde scump pielea şi vor să obţină un rezultat pozitiv. Nu avem dreptul la eroare, punctele sunt importante pentru îndeplinirea obiectivului. Vom avea un meci foarte dificil. Îl cunosc foarte bine pe Cristiano Bergodi, e un antrenor foarte bun, meticulus. Îl cunosc pe vremea când lucram amândoi la Rapid. Ştie să aşeze foarte bine echipa în teren. E un antrenor pragmatic. În campionat nu am câştigat niciodată pe teren propriu de când ne întâlnim în Liga I. Trebuie să ne impunem jocul şi sper să se întâmple acest lucru", a punctat tehnicianul galben-verzilor, care a mai învins o dată pe Poli Iaşi, în Cupă, în toamna anului trecut, scor 3-0.
Tehnicianul nu crede că ieşenii vor trata partida cu relaxare: "Poli e o echipă care are nevoie de puncte, vine să joace fotbal şi să adune puncte. Dacă nici cu Iaşiul nu luăm puncte atunci ce pretenţii să mai avem pentru un loc de UEFA".
Antrenorii celor două echipe sunt decişi să ascundă securea războiului şi să ofere un spectacol fotbalistic de calitate: "E normal să existe un respect între noi, antrenorii, pentru că vrem spectacol fotbalistic de calitate. Sunt ambiţii mari în acest joc, dar important e fair play-ul, iar cel mai bun să câştige", a spus Viorel Moldovan.
La rândul său, Marko Ljubinkovic susţine că derby-ul Moldovei se va simţi atât pe teren, cât şi în tribune: "Pentru noi cel mai important e să fim calmi şi să câştigăm meciul. Sperăm să vină cât mai mulţi spectatori. Cu siguranţă îi vom face fericiţi".
Mijlocaşul Miloş Pavlovic aşteaptă primul derby din Liga I, susţinând că ştie despre rivalitatea dintre cele două echipe: "Ştiu care este situaţia, înţeleg că e un derby şi o rivalitate mare. E tensiune mai mare, însă cu calm vom câştiga meciul".
Viorel Moldovan nu-l va putea folosi în acest meci pe Gabriel Cânu, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, dar nici pe Serge Akakpo, Denis Zmeu şi Dănuţ Munteanu, toti trei accidentaţi.
Partida dintre FC Vaslui şi Politehnica Iaşi, din etapa a 19-a a Ligii I, se va disputa astăzi, de la ora 19:00, şi va fi arbitrată de Georgian Ionescu.