Finala Cupei României, dintre CFR Cluj şi FC Timişoara, s-a disputat la Târgu Jiu, pe 13 iunie, şi s-a încheiat cu scorul de 3-0 pentru clujeni.
Meciul a fost întrerupt de două ori din cauza incidentelor provocate de suporterii echipei FC Timişoara. Aceştia au rupt gardul din dreptul sectorului ce le-a fost rezervat, au aruncat cu scaune şi beţe de steag în forţele de ordine şi au lansat mai multe fumigene în teren. Pe final, doi suporteri au intrat pe teren chiar când Timişoara reuşise să marcheze, astfel că golul nu a fost validat. Alţi aproximativ 13 suporteri au coborât la nivelul gazonului şi s-au îndreptat spre jucătorii celor două echiipe, însă au fost opriţi la timp de forţele de ordine.
În urma conflictului general izbucnit între fanii bănăţeni şi jandarmi, galeria formaţiei FC Timişoara a fost evacuată, .urma unei intervenţii în forţă a forţelor de ordine.
Mai mulţi suporteri au fost răniţi, în timp ce din rândul jandarmilor doar unul a fost lovit puternic la cap cu o piatră, însă şi-a revenit rapid, după ce s-a prăbuşit pe pista de atletism.
Peste 230 de suporteri timişoreni au fost amendaţi în urma incidentelor pe care le-au provocat, iar 62 de persoane au primit interdicţie de a intrat a participa la manifestări sportive pe perioade cuprinse între şase luni şi doi ani.
Iancu: Decizia Comisiei de Disciplină este un abuz
Finanţatorul FC Timişoara, Marian Iancu, spune că decizia Comisiei de Disciplină este un abuz şi că o va contesta chiar şi la TAS, unde este sigur că va avea câştig de cauză, după ce forul de la Lausanne a înapoiat, săptămâna trecută, Timişoarei cele şase puncte retrase de FIFA în urma litigiului cu Claudio Zambon, care i-au dus pe bănăţeni în Liga Campionilor.
"Acolo scrie că nu putem organiza competiţii. Cine să organizeze, unde să organizeze? Poate nu vor să organizăm meciuri în Liga Campionilor. Avem două căi de atac, plus TAS, unde nu am nicio emoţie că vom pierde. Consider un abuz, pentru că nu noi am fost organizatori. O să ne facem o apărare profesionistă şi dacă va fi să suportăm, o să suportăm. Războiul acesta va fi lung, va fi de durată, iar ei vor pierde", a spus Iancu.
Referitor la amenda pe care FRF o va primi din cauza faptului că a acordat licenţa cluburilor participante în ediţia trecută a cupelor europene, printre care şi FC Timişoara, deşi nu au îndeplinit toate criteriile, Iancu a afirmat: "Noi am primit licenţa corect, la noi nu a ajuns nimic în acest sens până acum. Dosarul e tun, dacă e cineva care îl contestă, îl dau în judecată, indiferent că e FIFA, mima sau fima", a precizat Iancu, adăugând că această situaţie ar putea fi rezultatul unui litigiu nesoluţionat cu FC Naţional, club de la care FC Timişoara ar fi avut de recuperat TVA.
Uhrin are şanse mici să revină pe Bega
Pe de altă parte, Marian Iancu a mai spus că tehnicianul ceh Dusah Uhrin jr. are şanse mici să revină la FC Timişoara, deşi cu o zi înainte afirmase contrariul. "Am făcut oferta, am discutat în fiecare zi cu el, urmează să vedem dacă el poate sau nu să scape de contractul pe care îl are cu Mlada. E foarte greu să plece de acolo, are un contract semnat de o lună. Am spus că vom plăti noi către Mlada, dacă e nevoie. Mi-aş dori foarte mult să vină, dar nu este singura variantă de antrenor. Dacă nu va veni acum, propunerea va rămâne valabilă şi anul viitor", a explicat oficialul bănăţean.