"Se respinge ca nefondat recursul formulat de FC SC Timişoara şi se menţine în totalitate hotărârea CNSL din 29.01.2009, care stipula ca gruparea bănăţeană este obligată la plata către jucătorul Ionel Ganea a drepturilor financiare restante pentru lunile august, septembrie şi octombrie 2008, precum şi, cu titlu de compensaţie, a sumelor rezultate din convenţia dintre cele două părţi, mai puţin primele de joc şi de obiectiv. De asemenea, se interzice clubului SC FC Timişoara dreptul de a efectua transferuri de jucători în calitate de club cesionar în următoarele două perioade de transfer", se arată în comunicatul CAF.
În luna iulie a anului trecut, FC Timişoara a anunţat că va renunţa la serviciile lui Ionel Ganea din cauza vârstei avansate, lucru care s-a şi întâmplat, contractul său fiind reziliat unilateral. În urma acestui fapt, jucătorul s-a adresat comisiilor abilitate din cadrul FRF.