Jurnaliştii britanici au apreciat reinterpretarea în viziune modernă a tragediei, elementele vizuale, dar mai ales prestaţia actriţei Ofelia Popii, care joacă rolul lui Mefistofel. Ea a fost distinsă cu Herald Angel, distincţie pentru cei care impresionează juriul.
"Faust s-a lipit ca smoala fierbinte de pielea goală. Această producţie românească ne-a hipnotizat şi ne-a subjugat pe cei mai mulţi dintre noi, iar pe mine m-a lăsat cu o tristeţe: s-ar putea să nu mai văd niciodată în viaţa mea un spectacol de teatru mai mare. Credeam că văzusem şi până acum teatru, dar nu, de-abia acesta este teatrul adevărat", a continuat cronicarul britanic în "The Observer".