\"Este un an greu, un an de criză şi cred că trebuie să căutăm să sprijinim alte lucruri. Să dea Dumnezeu să trecem peste această criză. Anul acesta vom face o pauză, ne organizăm pentru următorii ani. (...) Încercăm să facem cadouri copiilor din grădiniţe din sectorul 5, să ajutăm cât mai multe familii cu foarte mulţi copii\", a explicat Marian Vanghelie.
În fiecare an, sute de oameni s-au înghesuit să cumpere bilete la Revelionul organizat de Vanghelie. Anul trecut, unii pensionari cu venituri foarte mici au primit bilete gratuit. În schimb, cei care le-au cumpărat au plătit 30 de lei pentru un tichet.