Obiecţia celor de la Facebook vizează mesajul de notificare care
îi apare prietenului "sacrificat", special creat de cei iniţiatorii
campaniei, care încalcă aşteptările utilizatorilor privind
confidenţialitatea reţelei de socializare online. "Aplicaţia celor de
la Burger King încuraja o acţiune ce contravine politicilor
Facebook, potrivit cărora nu se doreşte notificarea celor şterşi din
listele de prietenilor", au precizat reprezentanţii Facebook, care, pe
de altă, parte s-au arătat disponibili să propună o soluţie alternativă.
Lanţul de fast-food-uri a precizat, însă, că schimbările sugerate de
cei de la Facebook ar însemna modificarea întregului concept
al campaniei şi, în consecinţă, a decis să anuleze campania. În acest moment, pe pagina de internet a aplicaţiei poate fi găsit un
text care anunţă că aplicaţia a fost ea însăşi "sacrificată".
Pâna la sesizarea formulată de reprezentanţii Facebook, aproximativ
230.000 de utilizatori au fost şterşi din listele de prieteni de pe
Facebook, totul în schimbul unor hamburgeri pe gratis.
Campania invita utilizatorii popularei reţele de socializare Facebook să acceseze pe internet aplicaţia Whopper Sacrifice, care, odată instalată, îi oferă utilizatorului un talon în schimbul căruia putea primi un hamburger, cu condiţia selectării şi ştergerii unui grup de zece nume de pe aşa-numita listă de prieteni.