"Credem că este normal ca atunci când un criminal comite o infracţiune în România, Italia să-l preia într-o închisoare italiană. Şi viceversa. Solicitarea mea este ca aceşti 900 de deţinuţi, condamnaţi definitiv, să se întoarcă, să execute pedeapsa în România", a declarat Franco Fratiâtini.
Şeful diplomaţiei române a spus răspicat că nu va accepta repatrierile în masă ale condamnaţilor români. "Este vorba despre o analiză de la caz la caz. Nu se poate pune problema în Europa modernă şi în state europene de expulzare", a spus Cristian Diaconescu.
Frattini a cerut Bucureştiului să trimită un contingent mai mare de poliţie specilizată în "infracţiuni urbane". Diaconescu i-a replicat că şi Bucureştiul are nevoie de un semnal clar de cooperare din partea Italiei, iar stigmatizarea unei comunităţi nu face parte din acest demers.
"Infracţiunea nu are cetăţenie, nu are naţionalitate. Nu, nu o să luăm măsuri de limitare a dreptului la libera circulaţie, noi cei veniti din comunism l-am câştigat foarte greu", a răspuns ministrul de externe român.
Primele schimburi de replici între ministrul Diaconescu şi omologul său italian, Franco Frattini au avut loc încă de la Bruxelles, înainte de vizita de la Roma. Frattini a cerut Guvernului de la Bucureşti să garanteze că în Italia nu vor mai ajunge infractori români. Diaconescu a replicat că printre drepturile cetăţenilor europeni se numără şi cel la liberă circulaţie. Şi că toţi cetăţenii europeni au drepturi egale, beneficiind de prezumpţia de nevinovăţie.
Citeşte şi:
Roma cere Bucureştiului să garanteze că în Italia nu vor mai ajunge infractori români