Echipa Renault a scăpat bine după scandalul Crashgate, legat de Marele Premiu disputat anul trecut în Singapore, Consiliul Mondial al FIA dictând împotriva sa o penalitate de doi ani, cu suspendare.
În schimb, împotriva fostului său director, Flavio Briatore, a fost dictată o suspendare pe viaţă din toate competiţiile FIA, astfel că porţile Formulei 1 se închid pentru totdeauna italianului care se despărţise de Renalut săptămâna trecută. Nici el, nici inginerul Pat Symonds, suspendat cinci ani, nu au fost prezenţi la audieri, însă în faţa Consiliul Mondial s-au prezentat cei doi piloţi ai francezilor la vremea respectivă, Fernando Alonso şi Nelson Piquet jr.
Alonso, care a câştigat cursa respectivă, a fost declarat nevinovat şi neimplicat în acest caz, iar in cazul lui Nelson Piquet Jr., care a intrat cu maşina în zid, la indicaţiile şefilor,spre a-i facilita victoria ibericului (cursa s-a încheiat cu safety-car-ul pe pistă şi Alonso pe primul loc), s-a aplicat imunitatea primită din partea FIA.
Reacţia oficialilor team-ului francez a fost una de uşurare după pronunţarea sentinţei, iar Bernard Rey, preşedintele Renault F1, a declarat că acceptă în totalitate sancţiunile şi îşi cere scuze pentru deserviciile aduse Formulei 1.