Prima întâlnire Digi Cafe va avea loc joi, 26 martie, în club Loggia, unde Péter Barta – consultant şi director executiv al Fundaţiei Post Privatizare (FPP); Marius Ghenea – preşedinte Pcfun; Todi Pruteanu – platform strategy manager Microsoft; şi Alioja Jenko – preşedinte şi CEO în cadrul grupului HTTPOOL; vor dezbate alături de cei prezenţi despre cum se clădeşte o afacere în mediul online de la zero şi cum au reuşit cei mai creativi antreprenori din online-ul românesc: “Start-ups 2.0”.
"2009 ne provoacă să ne îndreptăm din ce în ce mai mult spre mediul online din punctul de vedere al derulării afacerilor. Fie că vorbim despre start-up-uri în acest domeniu sau despre firme deja consacrate care au ales să se axeze pe online în acest an, va fi interesant de văzut dacă această măsură de a face faţă crizei îşi va dovedi potenţialul pe care îl aşteptăm cu toţii" afirma Peter Barta, consultant şi director executiv al Fundaţiei Post Privatizare (FPP).
"Ambiţia şi determinarea antreprenorilor noii generaţii web 2.0 de a construi sau dezvolta acum afaceri pe Internet este absolut admirabilă şi merită apreciată ca fiind aproape eroică, mai ales într-o perioadă în care nimeni nu reuşeşte să facă profituri în online, finanţările sunt din ce în ce mai dificil de găsit, iar investitorii strategici par mai mult preocupaţi de a-şi reduce propriile costuri, decât de a face achiziţii", declară Marius Ghenea, preşedinte PCfun.
"Sper că prima ediţie Digi Cafe să fie un cadru în care toţi să vorbim despre creativitate şi perseverenţă şi la final fiecare să aibă o definiţie a succesului dusă un pas mai departe" spune Todi Pruteanu, platform strategy manager Microsoft.
Cum se poate transforma o idee într-un business online, care sunt cele mai eficiente modalităţi de a marcheta afacerile online, precum şi care sunt obstacolele cu care se confruntă antreprenorii în căutare de finanţări sau ce soluţii au la îndemână pentru eficientizarea afacerilor, acestea sunt doar câteva dintre temele care vor fi discutate la Digi Cafe luna aceasta.
Mai mult decât atât, F5 va recompensa, în cadrul Premiilor Digi Cafe, iniţiativele de business menite să impulsioneze industria online şi să creeze noi perspective de dezvoltare.
În cadrul acestei prime ediţii, de pe 26 martie, vor fi premiate start-up-urile de succes din online-ul românesc. Printre criteriile pe care juriul le-a avut în vedere, în procesele de selecţie şi vot, se numără: "Creativitate şi Inovaţie", "Eficienţa business", "Poziţionare în piaţă", "Branding şi comunicare", "Resurse financiare versus efect".
În plus, F5 a lansat website-ul www.DigiCafe.ro unde cei care doresc să participe la "Start-ups 2.0", prima ediţie a evenimentului, se pot înscrie online, de asemenea, pot afla detalii despre speakeri, dar şi despre Premiile Digi Cafe.