Alexandru Tudose este un om obișnuit, care are o afacere în construcții de hale industriale, experiență în vânzări, proiecte umanitare și educaționale. Este de asemenea business coach și speaker motivațional. În urmă cu doi ani, și-a propus să își cunoască limitele, iar apoi să le extindă. S-a antrenat câteva luni și a urcat pe vârful Uhuru, Kilimanjaro (5.895 m), cel mai înalt vârf din Africa. În această primăvară, va participa la o expediție în Himalaya, cu gândul lacopiii cu boli incurabile. În perioada 19 martie – 6 aprilie 2019, va urca pe vârful Lobuche East (6.119 m) din Himalaya, unul din vârfurile folosite pentru aclimatizare de cei care vor să cucerească apoi Everestul. Alexandru Tudose știe că orice om poate să-și atingă visul cu mâna, dacă își dorește acest lucru.
Există totuși copii bolnavi, cei îngrijiți de Fundația Copii în Dificultate, pentru care sunt imposibile o mulțime de lucruri banale pentru restul lumii. De aceea, Alexandru Tudose îi cheamă în sprijinul acestor copii pe toți cei care vor să îi ajute.
„M-a impresionat enorm ceea ce fac oamenii de la Fundația CID, dedicarea lor, dragostea cu care îi înconjoară pe copiii de care au grijă. Și m-am hotărât că trebuie să fac și eu ceva. Să atrag atenția. Așa s-a născut campania Himalaya Climb4Dreams. Vă rog să fiți alături de noi”, spune Alexandru Tudose.
Oricine poate sprijini copiii cu boli incurabile de la Fundația CID prin donații în contul RO60 BRDE V391 9447 4260 - BRD sau trimițând un SMS cu mesajul ZILE la 8844 (2 euro).
Expediția în Himalaya va dura 19 zile. Echipa, alcătuită din opt români (Sorin Fițu , liderul expediției, Angela Deiac, Remy Patulea, Traian Hasas, Razvan Caprita, Marius Cismaru, Toma Lazăr și Alexandru Tudose) va ajunge în Kathmandu în plin festival al culorilor primăverii, Holi. A doua zi va urma aterizarea pe cel mai periculos aeroport din lume, aeroportul Tenzing-Hillary din Lukla, după care va începe o călătorie epică până în cea mai mare și mai renumită tabără de bază din lume: Everest Base Camp. Apoi vor urca și mai sus, atingând vârful Lobuche East (6.119 m) în ziua de 31 martie. Întoarcerea în țară având loc în data de 6 aprilie.