În primul rând există sancţiunea administrativă, din partea conducerii spitalului, care poate însemna avertisment, penalizare din salariu sau chiar desfacerea contractului de muncă.
Cea de-a doua sancţiune, cea disciplinară, poate fi aplicată de către Colegiul Medicilor. În funcţie de gravitatea faptei, sancţiunea poate să meargă de la mustrare până la excluderea din Colegiu, ceea ce înseamnă ridicarea dreptului de liberă practică.
Cea de-a treia sancţiune şi cea mai gravă, de altfel, o reprezintă ancheta penală care este de competenţa Parchetului General. Dacă se constată că medicul a săvârşit o infracţiune, acesta este trimis în judecată. Până acum doar 10 la sută din plângerile formulate de pacienţi, faţă de medicii care i-au îngrijit, s-au finalizat cu o sancţine. Iar majoritatea acestora au fost mustrări.