Marcela Duţă s-a născut la 25 martie 1960 în Bucureşti. În noiembrie 2001 a fost eliberată din Penitenciarul Rahova din Bucureşti, după o pedeapsă de şase ani pentru evaziune fiscală şi înşelăciune, iar din iulie 2008 a început să fie din nou în atenţia poliţiei, după ce mai multe persoane au acuzat-o de înşelăciune şi furt.
"Mi se făcuse milă de ea"
"A venit la mine în iulie 2008, mi-a spus că o cheamă Popa Daniela Zenaida şi că a fost dată afară de bărbat după ce a divorţat". Aşa începe povestea Angelei, unul dintre păgubiţi.
Angela locuieşte în zona Pantelimon, dar deţine o garsonieră în zona Tineretului. Acum circa un an, Angela a dat un anunţ în ziar că oferă spre închiriere garsoniera.
"A venit la mine cu tot felul de bagaje, plângea, îmi spunea că e divorţată şi că nu are decât 1200 de lei. I-am oprit 1000 de lei, iar restul i-am lăsat pentru cheltuieli, urmând ca în cel mai scurt timp să-mi achite şi diferenţa, pentru că eu solicitasem 400 de euro în avans. Mi-a dat o copie de buletin pe numele de Popa Daniela Zenaida şi s-a instalat în apartament. Mi se făcuse milă de ea pentru că altfel nu acceptam. Ştiam prin ce trece pentru că şi eu am trecut printr-o situaţie similară. Dacă ştiam cine e de fapt, o dădeam afară", ne-a povestit Angela.
"A împrumutat bani în numele meu şi a fugit cu ei"
Angela a continuat povestea. Ne-a spus cum a ajuns Marcela Duţă ca, în doar două săptămâni, să sustragă circa 10.000 de RON.
"După câteva zile mi-am dat seama că ceva este dubios, pentru că de fiecare dată când îi solicitam să meargă la circa financiară pentru a semna contractul de închiriere, se eschiva şi îmi vorbea de serviciul ei. Situaţia a devenit dramatică când eu m-am întors din concediu şi am aflat că ea a împrumutat în numele meu, de la diferite persoane, sume cuprinse între 500 şi 5.000 de lei. Când mi-am dat seama că e o escroacă, am depus plângere la poliţie şi, mergând pe firul poveştii, am aflat că în ultimul an a stat cu chirie la diferite persoane, de unde ori sustrăgea bijuterii din aur, ori, intrând pe sub pielea proprietarilor şi infiltrându-se în cercul lor de prieteni, solicita sume de bani. Mai mult decât atât, am aflat că a colaborat şi cu o agenţie imobiliară de unde a sustras de la patron circa 7.000 de euro, iar pe alte zeci de persoane le-a înşelat că le pune în posesie diverse apartamente sau terenuri şi dispărea cu banii. Toate lucrurile astea le-am aflat de la zeci de persoane în tot acest timp. Ea acţionează în zona Tineretului, Unirii, Universitate, Romană şi Bulevardul Dacia", ne-a declarat Angela.
Angela a făcut plângere la Cica 14 de Poliţie, dar până în prezent poliţiştii nu au reuşit să îi dea de urmă.
"Închiria garsoniere noi şi fura mobila. Sigur nu acţionează singură"
După ce a fugit de la Angela, la câteva luni Duţă Marcela solicită închirierea unei garsoniere din zona Ambasadei Americane de la domnul Bogdan.
"Mi-a dat un avans, i-am dat cheile, ca la câteve zile să aflu că nu o cheamă Popa Daniela Zeniada şi o cheamă Duţă Marcela. Mai mult, am aflat că închiria de ceva vreme garsoniere noi, iar apoi fura mobila din imobile cu o camionetă. Norocul meu a fost că eu am garsoniera pe lângă Ambasada Americană, iar în zonă nu ai voie să circuli cu camionul. Am aflat de exemplu de la un prieten, că infractoarea asta a ajuns într-o vilă unde s-a recomandat ca fiind o persoană din Irlanda, iar după ce a închiriat vila a fugit cu toată mobila de acolo", ne-a spus Bogdan.
Bogdan a făcut plângere la poliţie la Circa 6 Poliţie, pentru că Duţă Marcela fugise cu cheile de la garsonieră.
"Nu ştiu cum lucrează poliţia, dar eu am aflat adresa unde stă mama ei, am aflat că mama ei stă pe undeva prin Berceni, într-un bloc de romi, şi sunt sigur că o găsiţi acolo şi pe Duţă Marcela, ascunsă printr-un apartament, ori la mama ei, ori la un vecin, asta numai dacă aveţi curajul să ajungeţi acolo, pentru că eu am fost ziua şi am fost ameninţat de romi. Probabil poliţia nu se implică acum pentru că are date că ar fi vorba de o reţea şi nu vor să rişte să prindă doar o persoană, că altceva nu ştiu ce să mai cred", ne-a avertizat Bogdan.
De la Popa Daniela la Sanda Bogatu
În câteva luni, Duţă Marcela a reuşit să prejudicieze zeci de persoane, iar când povestea a început să fie descoperită, şi-a schimbat identitatea din Popa Daniela în Sanda Bogatu.
Sub această identitate, a încercat recent, mai exact în iunie 2009, să închirieze un apartament în zona Romană de la Dragoş, dar a fost depistată în numai câteva zile. Cu toate astea, în perioada cât a stat în acea garsonieră, a dat mai multe telefoane pe mobil şi în Belgia.
"A venit la noi într-o sâmbătă, prin iunie 2009 şi s-a recomandat ca fiind Sanda Bogatu. A venit printr-o agenţie imobiliară şi ne-a vorbit foarte frumos şi a fost foarte amabilă, dar când i-am cerut banii s-a eschivat de mai multe ori şi ne-a motivat prin documente false ori că nu i s-au virat banii în cont, ori că trebuie să plece la copii. Într-un final ne-am dat seama că e escroacă când am verificat copia de buletin şi am găsit-o pe adevărata Sanda Bogatu", ne-a povestit Dragoş.
Contactat telefonic, Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, ne-a confirmat că există o plângere la Circa 14, dar nu a putut să ne dea mai multe detalii.
Dacă aţi avut contact cu această escroacă aşteptăm informaţiile voastre pe adresa penet@realitatea.net.