Dorinel susţine şi acum, la o lună după ce a fost demis de la Steaua, că a avut mână liberă atunci când a făcut echipa. Gigi Becali afirma însă altceva, la finele lui 2008: "Arthuro nu e de Steaua, avea şi salariu mare şi asta a fost. Cu el şi cu Abel Moreno am reziliat contractele pe cale amiabilă. Am decis de unul singur. Dorinel are un cuvânt de spus, dar la el acasă, la business-ul lui. Dacă eu spun că nu vreau un jucător, atunci aşa e! Dacă îl vrea Dorinel, să-i plătească el salariul".
Cu toate că a avut o relaţie "ca de la patron la antrenor, nimic mai mult sau nimic deosebit", Dorinel subliniază că nu s-ar mai întoarce niciodată la Steaua."La Steaua nu m-aş mai întoarce", a afirmat tehnicianul, pentru Realitatea.NET.
Când vine vorba de Cluj, fostul antrenor al Stelei stă pe gânduri. El nu e încă hotărât dacă să preia Universitatea sau nu: "Universitatea are antrenor".
Din păcate, viitorul apropiat nu sună prea bine pentru Dorinel: "Deocamdată nu am nici un plan, pentru mine viitorul înseamnă să am oferte şi eu deocamdată nu am nici una, nu e nici măcar vreo discuţie", a spus liderul selecţiilor în naţionala României.