Sunt sute de locuitori din New York, adunaţi laolaltă într-o clădire de lângă Ground Zero cu un singur scop: să reînvie, de data aceasta fără lacrimi, spiritul solidarităţii umane şi voluntariatul, renăscute printre americani în tragicul 11 septembrie. La opt ani după cea mai neagră zi a Americii, voluntariatul are, la New York, un alt scop: pachete pentru compatrioţii lor care luptă cu terorismul în Afganistan.
"Ceea ce facem noi aici e să le trimitem pachete personale pentru fiecare soldat: avem beţişoare de urechi, hârtie igienică, dulciuri, praf de făcut sucuri, chibrituri... câte un pic din fiecare", spune o poliţistă voluntară.
Preşedintele Asociaţiei Familiilor de la 11 septembrie, are cel mai puternic - şi mai tragic, deopotrivă - motiv să participe la acest eveniment.
"La 11 septembrie 2001, fiul meu, Jonathan, de 29 de ani, însurat, tată a doi băieţi, pompier al oraşului New York, a murit aici. Am o legătură personală cu acest loc... nu-mi pot aduce fiul înapoi", mărturiseşte acesta.
Acţiuni de voluntariat ca acestea au loc în întreaga Americă. Preşedintele Obama eşte aşteptat să vorbească, în discursul său de vineri, despre eroismul voluntarilor americani în acele zile imposibil de uitat.