"Contractele de înzestrare a armatei au fost miza expoziţiei navale de la Constaţa, organizată în luna august de asociaţii lui Mircea Băsescu în firma Desintco." A spus-o joi seară la Business Box, Aurel Cazacu, fostul director pentru industria de apărare din ministerul Economiei, a cărui fiică a fost asociată în firma Desintco împreună cu organizatorii acestei expoziţii.
Potrivit lui Cazacu, fratele preşedintelui Traian Băsescu a stat efectiv la masă cu preşedinţii companiilor interesate de contractele de înzestrare a armatei.
"Era într-o anumită relaţie cu şeful statului şi reprezenta o garanţie pentru acei oameni vizavi de verticalitatea şi seriozitatea acelei manifestări şi asta o susţin şi poate să mă şi împuşte cineva", a declarat Cazacu la The Money Channel.
În ceea ce priveşte implicarea lui Mircea Băsescu în acest eveniment, Aurel Cazacu a spus că aceasta a reprezentat o garanţie pentru participanţi că ce se discută acolo va ajunge la şeful statului. Mai mult, acesta a stat chiar la masă cu reprezentanţii companiilor interesate de programele de înzestrare a armatei.
"Dânsul a fost seara la acea masă şi ca om de afaceri, a fost un lucru foarte bun, a reprezentat o garanţie pentru verticalitatea omului de afaceri român în compania unor congresmeni şi a companiilor şi a fost un lucru foarte bun. Ce companii au fost acolo? Luaţi catalogul companiilor şi o să vedeţi. Nu dau nume", a mai spus Cazacu care a adăugat "Bae Systems a fost acolo, este o firma serioasă, una dintre primele patru din lume. Modernizarea fregatelor era interesantă pentru aceste companii".
Preşedintele Traian Băsescu a negat în repetate rânduri implicarea fratelui său în activităţi cu profil militar. Aurel Cazacu spune însă că legătura lui Mircea Băsescu cu şeful statului era foarte importantă pentru participanţii la expoziţia navală de la Constanţa.