În apropiere de şcoala de Arte Frumoase din Varşovia, studenţii îi vor
invita pe cei care doresc să picteze împreună un "Zid al Berlinului",
simbolul divizării Europei, pentru a-l distruge apoi, la iniţiativa
Fundaţiei proeuropene Robert Schuman.
Oraşul Roma organizează, până la 18 noiembrie, o expoziţie multimedia
pe scările bisericii Trinita dei Monti, în centrul oraşului, care
constă în "reconstruirea unei părţi a Zidului şi a unui post de
supraveghere", însoţită de muzică şi proiecţii de filme.
La Londra, cu ajutorul amintirilor şi al forţei evocării, Zidul va
dispărea din nou: Institutul Goethe organizează o expoziţie de
fotografii a lui Norbert Enker, până la 18 decembrie, şi va prezenta luni o înregistrare video, difuzând arhivele televiziunii datând din
1989. În acelaşi timp, va fi prezentată premiera britanică a filmului
"The invisible frame", al regizoarei Cynthia Beatt: în 1988, ea a
filmat-o pe actriţa Tilda Swinton mergând cu bicicleta de-a lungul
Zidului Berlinului şi în iunie 2009 ea a filmat-o din nou pe actriţă
refăcând drumul de-a lungul zidului invizibil.
În Franţa, sărbătoarea va fi cea mai accentuată, cu un mare spectacol
musical în Place de la Concorde din Paris, prezentat drept un "gest
puternic" care exprimă solidaritatea franco-germană. Acest spectacol,
însoţit de proiecţii pe faţadele clădirilor din Place de la Concorde,
va avea în prim plan 27 de violoncelişti europeni care se vor afla pe
stele de mai mulţi metri ce vor simboliza fragmentele Zidului.
În schimb, ceremoniile vor fi mai discrete în alte capitale: Moscova se
mulţumeşte cu o expoziţie cu bucăţi originale din Zid la centrul de
artă contemporană din Vinzavod.
La Stockholm, preşedinţia suedeză a Uniunii Europene va sărbători "Ziua
care a schimbat Europa", în special prin seminarii despre ţările din
estul Europei şi libertatea de exprimare.
Ambasada Germaniei la Bucureşti va organiza în perioada 1-9 noiembrie o
serie de evenimente culturale dedicate celor 20 de ani de la căderea
Zidelui Berlinului, prin care doreşte evidenţierea importanţei
valorilor democratice şi a libertăţilor cetăţeneşti.
Zilele Culturii Germane, care se vor desfăşura sub sloganul "20 de ani
de libertate", cuprind un calendar vast de evenimente, de la expoziţii
de fotografii, arhitectură, proiecţii de film, piese de teatru,
concerte (clasice, pop, hip-hop), la simpozioane şi dezbateri publice.