Reformele fiscale, reducerea dobânzilor, flexibilizarea politicilor de acordare a creditelor şi măsurile de stabilizare a pieţelor financiare vor face ca Europa să depăşească recesiunea mai devreme decât se estimase, a declarat Secretarul General al OECD, Angel Gurria, potrivit Deutsche Welle.
Specialiştii OECD spun, însă, că măsurile protecţioniste în ceea ce priveşte comerţul global şi barierele impuse concurenţei pe piaţa unică, sunt contraproductive pentru creşterea economică.
Ei au adăugat că obiectivul UE, de a mări procentul din PIB dedicat cercetării ştiinţifice la 3% nu va fi atins până la anul, deşi Europa rămâne în urma SUA şi Japoniei în ceea ce priveşte inovaţia şi cercetarea.
Economia germană rămâne cea mai puternică din Europa, mai arată raportul conjunctural prezentat la Berlin de OECD, Banca Centrală a Germaniei şi Institutul Economic din Köln (IW). După o scădere de 4,5% în 2009, experţii prevăd, pentru anul viitor, o creştere a produsului intern brut de 1,5%.