"Nu s-a întâmplat niciodată ceea ce s-a intamplat astăzi în Parlament. Este strigător la cer ce se întâmplă. Cazul Năstase a fost amânat pentru următoarea şedinţă comună, dar eu nu voi mai participa la astfel de şedinţe. În calitatea mea de vicelider de Birou Permanent nu o să mai vin la nici o şedinţă a Biroului Permanent pentru că nu se respectă nici o regulă şi nici o cutumă". a afirmat Nicolăescu.
Nicolăescu s-a arătat revoltat de faptul că decizia majorităţii a fost ca vicepremierul Dan Nica să nu mai fie audiat în comisii pentru a ocupa şi funcţia de ministru de interne, ci doar să primească un vot în plenul reunit, miercuri."Mă simt frunstrat de modul în care se discută aici. În ceea ce priveşte dezbaterea bugetului cred că aici s-a abordat problema în maniera arogantă şi de abuz, în sensul în care li s-a luat parlamentarilor dreptul ca în cinci zile să poată să facă amendamente, iar termenul începe să decurgă de când s-a pus pe site, de vineri, şi nicidecum de azi de când se distribuie în cadrul Birourilor Permanente, urmând ca până miercuri dimineaţă la ora 9.00 să se poată face amendamente, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată în Parlamentul României", a declarat viceliderul grupului PNL din Camera Deputaţilor.
Conducerea Camerei Deputaţilor a discutat luni despre dosarele lui Adrian Năstase, dar dezbaterea a fost amânată.
În cadrul şedinţei de luni, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor fie ar fi putut să respingă contestaţia PSD şi să trimită dosarele lui Năstase în plen imediat ce Comisia Juridică va face un raport de NUP, fie să admită contestaţia PSD şi să decidă reluarea şedinţei Comisiei Juridice.