"Domnule ministru, aţi ştiut, şi ştiţi şi
astăzi, că aţi acceptat un buget al Casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate fără nicio raţiune, un buget care dă bani unde nu este nevoie
şi taie acolo unde banii ar putea dezvolta servicii de prevenţie,
profilaxie, tratament şi risipeşte în unele programe de sănătate pe
post de sugativă a banului public" se arată în document.
Prin intermediul scrisorii, fostul ministru al Sănătăţii îi adresează o
serie de întrebări actualului deţinător al portofoliului Sănătăţii, pe
motiv că Bazac nu i-a răspuns la nicio declaraţie politică făcută de la
tribuna Parlamentului, "alegând să se comporte ca struţul fudul,
apelând la ignorare".
Liberalul îl acuză pe Bazac că a introdus, în contractul cadru pe anul
2009, plafoanele la farmacii sub o formă mascată. "În Hotărârea de
Guvern se prevede că decontarea medicamentelor liberate se face în
limita fondurilor aprobate, ceea ce înseamnă că se vor realiza
decontări cât timp vor fi bani", a susţinut deputatul. Nicolăescu l-a
întrebat pe Bazac dacă sumele bugetate sunt la nivelul anului 2008 sau
decontarea se va face la alte termene, inclusiv acceptarea adunării de
arierate, de plăţi restante în sistemul de sănătate.
Deputatul i-a reproşat ministrului că a revenit la prescrierea
medicamentelor compensate cu denumirea comună internaţională, ceea ce
înseamnă că medicii vor prescrie substanţa activă, nu denumirea
comercială a unor medicamente. "De ce aţi schimbat prescrierea
medicamentelor compensate când în acest fel procedează obligatoriu
numai două ţări din UE (Estonia şi Portugalia), alte 12 pot aborda
prescrierea în ambele feluri, iar în 7 ţări nu este permisă?" întreabă
Nicolăescu. Liberalul avertizează că această măsură va avea drept
consecinţă diminuarea responsabilităţii medicului prescriptor, dar şi
posibilitatea ca farmacistul să recomande cel mai scump produs şi să
influenţeze decizia medicală şi inclusiv prognosticul afecţiunii.
"De ce minţiţi cetăţenii când le spuneţi că se vor ieftini
medicamentele în condiţiile în care le-aţi recalculat la un curs mult
mai mare?" îi reproşează Nicolăescu lui Bazac, arătând că, în plus,
unele medicamente s-au scumpit chiar cu 30%.
"Oricum, sper că mandatul dvs. va fi mai scurt decât şi-a imaginat
şeful şi protectorul dvs. Mircea Geoană şi cred că o să fiţi lăsat din
braţe foarte repede din cauza numeroaselor gafe pe care le faceţi ca şi
cum aţi bea apă", se mai arată în scrisoare.
Nicolăescu îl avertizează pe ministrul Sănătăţii că îi va cere demisia
la fiecare greşeală majoră. "Îi transmit că l-am lăsat trei luni să-şi
facă treaba, de acum la fiecare greşeală majoră îi vom cere demisia,
până când la conducerea Ministerului va veni un om responsabil" a spus
deputatul PNL.