A fost "un moment de speranţă şi mândrie pentru întreaga ţară", a spus preşedintele în exerciţiu George W. Bush în discursul său de adio, în
timp ce generalul Richard Rowe, preşedintele comitetului inaugural al
forţelor armate, s-a aşteptat la "publicul cel mai numeros" care a
participat vreodată la o învestitură.
Mulţimi enorme de-a lungul
traseului pe care l-a parcurs viitorul preşedinte, măsuri
neobişnuite de securitate pentru a putea face faţă oricărui fel de
atac, chiar şi chimic sau biologic, o mulţime de serate mondene,
mijloace de transport şi reţele de telefonie saturate, prieteni şi
colegi dormind pe canapea - nimic nu a fost ca de obicei, în afară de
desfăşurarea ceremoniei.
Noul preşedinte a depus jurământul marţi după-amiază, la ora 19:00
(ora României), pe treptele Capitoliului, sediul Congresului american.
După aceea, el a susţinut un discurs de învestitură, care a fost,
potrivit aşteptărilor observatorilor, scurt, dar marcant, pe măsura
talentului oratoric al lui Brack Obama.
Au urmat rugăciuni rostite de
controversatul pastor Rick Warren, un miniconcert la care au participat, printre alţii, Aretha Franklin, Yo-Yo Ma şi Yithzak Perlman,
şi parada prezidenţială până la Casa Albă, pe muzica fanfarei. Seara,
noul preşedinte şi soţia sa, Michelle, a cărei rochie face obiectul
speculaţiilor neîncetate, au mers la zece baluri oficiale.
Departamentul de Securitate Internă estimează că două milioane de
persoane s-au aflat pe esplanada din faţa Capitoliului în momentul
depunerii jurământului şi de-a lungul traseului dintre Congres şi Casa
Albă. Un număr record, însă mult mai mic decât cele cinci milioane
despre care s-a vorbit iniţial.
Un rol în scăderea numărului de participanţi l-a avut vremea pentru
că, deşi temperaturile au depăşit zero grade în acest weekend, a
continuat să fie frig. "Să sperăm că pământul va fi acoperit de zăpadă
pentru a-i putea scrise mesaje de adio lui George W. Bush", a spus
cineva care s-a prezentat drept RJ pe un blog consacrat actualităţilor
din capitală.
Şi restricţiile de circulaţie i-au speriat pe unii. Cotidianul american
Washington Post îi sfătuia vineri pe cititori să meagră cu maşinile
până la o staţie de metrou înainte de ora locală 06:00, pentru a mai
găsi un loc de parcare, după care le mai rămâne să se roage ca reţeaua
de metrou, luată cu asalt, să nu intre în colaps.
Pentru că accesul vehiculelor a fost interzis aproape complet în centrul
oraşului, hotelurile au păstrat camere pentru găzduirea personalului,
iar spitalele au luat măsuri pentru a le asigura transportul
angajaţilor lor. Mulţi au dormit pe la colegi pentru a putea merge pe
jos la serviciu sau în saci de dormit, la birou. "Vom fi şase într-un
apartament cu o baie. Am vorbit deja cu vecinii să mă lase să folosesc
duşul lor", scrie "thatgirl" pe acelaşi blog.
Preţul mare al camerelor de hotel le-a amintit unora dintre cei care nu
au vrut să rateze un astfel de moment istoric, că au prieteni la Washington
care le-ar putea pune la dispoziţie un colţ de canapea.
Desigur, au existat şi privilegiaţi. Printre aceştia s-au numărat posesorii de
bilete pentru a urmări ceremonia aproape de treptele
Capitoliului şi care trebuiau să se afle acolo din timp. Locurile au putut fi ocupate începând cu ora locală 10:00, după care cordoanele de
securitate au fost imposibil de traversat, a avertizat primarul
Washingtonului, Adrian Fenty.
Cei mai norocoşi au fost însă angajaţii sau invitaţii companiilor ale căror sedii se află de-a lungul traseului.
Pentru ca totul să se desfăşoare fără obstacole, au fost implementate
mijloace de securitate fără precedent. Astfel, peste 12.000 de
militari, mii de poliţişti, echipe de patrulă aerienă şi fluvială au avut obiectivul de a dejuca orice tentativă de atentat.
Iar la sfârşitul acestei zile, participanţii obosiţi au avut parte de
un mic confort, pentru că, deşi reţeaua de metrou s-a închide la ora
două dimineaţa, barurile din Washington au servit alcool până la ora
cinci, ceea ce este o premieră.