În urmă cu aproape 12.800 de ani, emisfera nordică a fost învăluită de un masă de aer rece care a durat circa 1300 de ani. Aceasta perioadă este cunoscută drept Dryas-ul recent sau „marele îngheţ”. Dovezile geologice sugerează că a fost declanşată de o cantitate foarte mare de apă dulce, mai mare decât toate lacurile din America de Nord adunate, care a ajuns în Oceanul Atlantic.
Lacul Agassiz din America de Nord s-a revărsat în ocean, întrerupând circulaţia apei în Atlanticul de Nord. Fără influenţa caldă a apelor de la tropice care ajungeau la Polul Nord, în emisfera de Nord au scăzut drastic temperaturile.
Dovezile anterioare provenite din mostrele de gheaţă din Groenlanda sugerau că această trecere bruscă la un climat mult mai rece a durat circa zece ani. Acum cercetătorii cred însă că tranziţia a durat câteva luni sau maximum doi ani.
„Este foarte important să înţelegem că sistemul climatic se poate întoarce atât de repede”, a declarat cercetătorul Henry Mullins de la Universitatea Syracuse. „Odată ce se trece de pragul zero, oamenii nu mai pot reacţiona”.
Timp de doi ani, biochimistul William Patterson de la Universitatea Saskatchewan din Canada, împreună cu colegii săi, a investigat o mostră luată din vechiul lac Lough Monreach, din Irlanda. Pentru că sedimentele se depun foarte încet de-a lungul timpului, fiecare strat din această mostră este practic o „fotografie” a istoriei, fiecare secţiune de jumătate de milimetru reprezentând între una şi trei luni.
Patterson şi colegii săi au descoperit că la începutul perioade Dryas, temperaturile şi productivitatea lacului a scăzut în decursul a doar câţiva ani. „Este ca şi cum ai lua Irlanda şi ai muta-o deasupra Cercului Arctic, pentru o perioadă scurtă de timp.
Descoperirile lor sugerează şi că i-a trebuit lacului între 100 şi 200 de ani pentru a-şi reveni, în loc de doar zece ani, aşa cum reiese din mostrele din Groenlanda.
Privind în viitor, Patterson a spus că nu este nici un motiv pentru care un îngheţ de asemenea proproţii nu se mai poate produce.
