Finanţatorul Stelei a suportat o parte din cheltuielile de finisare a
lucrărilor de construcţie a mănăstirii, suma investită ridicându-se la
aproximativ două milioane de euro. Lăcaşul de cult a fost inaugurat cu
mare fast pe 8 septembrie 2007, când Gigi Becali a asistat la slujba
ţinută de ziua naşterii Maicii Domnului. Atunci, în jurul mânăstirii de
la Maglavit, s-au adunat aproximativ 7.000 de oameni.
"Am aflat vestea tristă a arestării sale şi ne-am rugat pentru
dumnealui, binefăcătorul nostru. Ne rugăm la Dumnezeu ca să le luminize
minţile judecătorilor şi să îl elibereze luni pe domnul Becali", a spus
stareţul mânăstirii de la Maglavit, Vladimir Dărîngă.
La slujba de duminică, enoriaşii mânăstirii au aprins câte o lumânare
pentru Gigi Becali. "Noi avem toată credinţa că Gigi Becali nu este
vinovat şi că i se va da drumul. El a făcut bine la toată lumea", este
părerea uneia dintre femeile care au aprins lumânări pentru Gigi
Becali.
Gigi Becali s-a decis să ajute la construcţia mănăstirii de la Maglavit
în primăvara anului 2006. Atunci, înainte de meciul Steaua-Betis
Sevillia, finanţatorul Stelei a promis public faptul că va da bani
pentru ridicare mănăstirii în cazul în care Steaua învinge Betis.
Jucătorii stelişti au trecut de cei de la Betis Sevillia, iar Becali
şi-a onorat promisiunea.