Scăderea emisiilor de CO2 de anul trecut este cea mai importantă din ultimii 40 de ani şi o depăşeşte pe cea apărută în urma crizei petrolului din 1981, potrivit unui extras din acest raport al AIE, care va fi publicat în noiembrie.
Pentru prima dată, politicile guvernamentale au avut un impact semnificativ asupra reducerii emisiilor. AIE estimează că aproape un sfert din diminuarea emisiilor se datorează reglementărilor, o proporţie "fără precedent". Cele trei iniţiative internaţionale care au contribuit la acest efect sunt ţinta UE de reducere a emisiilor cu 20% până în 2020, noile standarde americane privind emisiile auto şi strategia chineză de eficienţă energetică.
"Avem o nouă situaţie în prezent, creată de modificarea cererii energetice şi amânarea a numeroase investiţii energetice (bazate pe energii fosile). Aceasta nu vor avea însă niciun sens dacă nu vom reuşi să profităm de context şi să semnăm un acord la reuniunea de la Copenhaga", a declarat economistul şef al AIE, Fatih Birol, pentru Financial Times.
Summitul privind schimbările climatice din decembrie de la Copenhaga şi-a stabilit ca obiectiv încheierea unui acord la nivel mondial care să intre în vigoare din 2013, după expirarea protocolului de la Kyoto.
"Sperăm ca un acord la Copenhaga să dea semnalul pentru realizarea de investiţii durabile. Dacă pierdem această oportunitate de a aduce sistemul energetic mondial pe o cale sustenabilă, va fi mult mai scump şi mai dificil în viitor", a adăugat Birol.