Premierul şi Prinţul Albert au avut un schimb de opinii privind criza economică şi măsurile care se impun pentru limitarea efectelor crizei. Şeful Executivului român a amintit acordul de împrumut extern pe care România îl va semna cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.
Cei doi oficiali au discutat şi despre dezvoltarea relaţiilor economice prin intermediul Camerei de Comerţ România – Monaco, primul-ministru arătând disponibilitatea autorităţilor române de a contribui la fructificarea oportunităţilor din domeniul economic.
Premierul a subliniat, în cadrul întâlnirii, că Executivul este preocupat de producerea energiei din surse regenerabile şi are în vedere dublarea cantităţii de energie nucleară obţinută la centrala nucleară de la Cernavodă.
Primul ministru Emil Boc a primit, joi, la Palatul Victoria, vizita Prinţului Albert al II-lea de Monaco şi a unei delegaţii a statului Monaco.