Prim-ministrul României, Emil Boc a declarat luni că nu s-a luat niciodată în discuţie modificarea ordonanţei privind deconcentratele, fără să facă vreo referire la declaraţia lui Traian Băsescu care a recomandat guvernului să mai reflecteze asupra acestei măsuri, spunând că este dreptul acestuia să spună ce doreşte. Mai mult, Theodor Stolojan a afirmat că preşedintele României va avea o discuţie cu Coaliţia de guvernare pe această temă.
„Am văzut şi astăzi, pe multe posturi de televiziune, că guvernul modifică ordonanţa deconcentratelor. Nu am discutat niciodată modificarea acestei ordonanţe pe care am adoptat-o şi care are raţiuni de management”, a declarat Emil Boc. Acesta a mai subliniat şi că unii dintre şefi s-ar putea să fie reconfirmaţi în funcţie, dar că acest fapt rămâne la latitudinea ministrului de resort.
Emil Boc a atacat din nou fostul guvern Tăriceanu pentru deficitul pe care l-a lăsat, acuzându-i pe liberali de prăduirea României. „Ne-au lăsat un deficit de 5,2% . Au cheltuit şi prăduit după principiul:
Şeful guvernului a făcut referire şi la viitoare lege a salarizării unice care ar trebui să fie adoptată până la 30 iunie şi care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2010. Emil Boc a mai declarat şi că guvernul ar putea trece această lege prin asumarea răspunderii.
„Această lege este atât de necesară în România, este şi o cerinţă a FMI. Că era sau nu era acordul cu Comisia Europeană, această lege trebuie să fie adoptată în România pentru ca este sursa tuturor relelor. În sistem există unii mai egali decât alţii. Unii care au avut pile şi-au creat legi speciale... Nu excludem posibilitatea să ne angajăm răspunderea. Eu aş dori să vină Guvernul după 30 iunie şi să-şi angajeze răspunderea politică pentru acest act normativ, adică ori face legea ori cade. Ai cădea frumos pe o asemenea lege”, a mai spus Emil Boc.