"Am adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care am făcut posibil ca fondul de garantare a creditelor să poată fi implicat în programul Prima Casă", a spus Emil Boc după şedinţa de Guvern de miercuri.
"Astfel, prin această OUG am extins obiectul de activitate al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor, dând posibilitatea acestuia să garanteze şi creditele care vor fi acordate prin programul Prima Casă", a explicat premierul Boc.
"În discuţia de joi, pe care ministrul Finanţelor o va avea cu reprezentanţii băncilor, vom porni de la două condiţii minimale: avans de 5% din credit şi o dobândă mică. După întâlnirea de joi vom putea da graficul exact al derulării acestui program", a completat Emil Boc.
Băncile vor fi selectate în urma unei licitaţii organizate de Ministerul Finanţelor
Statul va lucra cu toate băncile care vor răspunde cerinţelor impuse de Guvern: să aibă reprezentare naţională, să nu solicite un avans mai mare de 5% la contractarea creditului pentru achiziţionarea unei locuinţe şi să perceapă dobânzi sub cele practicate în acest moment pe piaţă, a declarat marţi premierul Emil Boc.
Prin alocarea celor 100 de milioane de euro pentru acest program, prin Fondul de Garantare, ar putea fi achiziţionate în 2009 locuinţe în valoare totală de un miliard de euro.
Statul garantează un împrumut de cel mult 60.000 de euro pentru că preţul mediu de achiziţionare a unui apartament este, la nivel naţional, de circa 60.000 de euro, a precizat precizat premierul în urmă cu câteva zile.