După ce a redus numărul orelor de sport la clasele 9-12, Ministerul
Educaţiei scoate şi istoria din programa anului terminal, la liceele cu
profil tehnic. Dascălii spun că astfel vor lua bani mai puţini.
"Profesorii vor pierde din perspectiva orelor, adică 1 per 5
din total ceea ce la nivelul municipiului este foarte important", a declarat Marilena Bercea, profesor de istorie.
Cadrele didactice acuză Ministerul Educaţiei că a luat decizia fără să ţină cont de părerile specialiştilor sau ale elevilor.
"Până acum punctul de vedere al elevului nu a fost considerat, nu
cred că eliminând nişte ore celelalte devin mai interesante, sunt doar
soluţii de suprafaţă care afectează sistemul", a precizat Florin Colceag, profesor de matematică.
Liberalii se gândesc să iniţieze o moţiune simplă pe tema educaţiei.
"Cred că e necesară o moţiune, decizia se va lua săptămâna
viitoare iar grupurile parlamentare ale PNL vor face textul dacă se aproba
moţiunea", a spus deputatul PNL Alina Gorghiu.
Probleme la această disciplină sunt şi la celelalte profile. Astfel, în
programa pentru clasele a XII-a care învaţă totuşi istoria la şcoală,
studierea celui de-al Doilea Război Mondial este facultativă.