După ce i-am văzut în emisiune la Antena 3 pe Crin Antonescu şi Mircea Geoană, am scris cu emoţie despre inevitabilul mariaj al lui Antonescu cu PSD. Dar nici măcar nu trebuia să am acest argument. Era suficient să mă gândesc la ultimii ani pentru a şti că aceasta va fi soluţia pe care o vor găsi după turul doi al alegerilor prezidenţiale. Alianţa PNL-PSD funcţionează încă de când au decis împreună suspendarea lui Traian Băsescu, apoi de când, social-democraţii susţineau netransparent în Parlament guvernul Tăriceanu, de când la guvernare cu noi fiind, PSD formau majoritatea în Parlament cu liberalii, chiar împotriva propriului guvern.