"Ideea mi-a venit zilele trecute atunci când am văzut că se continuă construirea haotică şi lipsită de orice strategie în Vamă. Pentru cei care iubesc cum era Vame Veche odată, cred că putem să găsim o alternativă de a organiza o altă plajă în care spiritul liber al turiştilor să se poată manifesta, într-o zonă în care autorităţile nu au intrat încă cu buldozerul", a declarat ministrul Turismului.
Elena Udrea a precizat că nu a fost stabilită încă o locaţie, însă ministerul se gândeşte că o posibilă zonă pentru construcţia staţiunii ar putea fi tot în sudul litoralului, spre Cordova.
Udrea a explicat că ministerul Turismului nu are nicio autoritate asupra construcţiilor din Vamă, întrucât localitatea nu este declarată staţiune turistică. "Nu putem face altceva decât să intrăm în corul celor care se pronunţă public pentru o politică de dezvoltare a Vămii care să fie în concordanţă cu spiritul acelei zone", a spus Udrea.
Ministrul Turismului a anunţat marţi că ar putea fi construită o nouă staţiune de tipul Vama Veche, în cazul în care construcţiile din staţiunea amintită nu vor înceta.