"Strategia pe termen lung a companiei presupune implementarea de
investiţii în piaţa românească: în energii regenerabile şi în depozite
de gaze. Ne gândim să construim un parc eolian greenfield de 20-50MW,
pentru care analizăm patru posibile locaţii. Am mai negociat şi în
trecut, însă nu ne-a convenit preţul. În doi ani, începemlucrările", a
declarat Petre Stroe.
Acesta nu poate estima cât ar costa acum
acest proiect, întrucât anul trecut instalarea unui MW din energie
eoliană costa 1,7 milioane euro, iar acum a coborât la un milion euro.
De asemenea, directorul general al EGL România a mai spus că în
planurile companiei intră şi investiţia într-o termocentrală brownfield
de 80 MW, proiect pentru care se va asocia cu o companie.
EGL România negociază în prezent cu producătorul naţional de gaze
Romgaz pentru construcţia unui depozit subteran de gaze naturale, cu o
capacitate de gaze de 300 milioane metri cubi, fie un depozit nou, fie
mărirea capacităţii unuia deja existent.
Grupul EGL deţine participaţii, în Italia, în patru centrale pe gaze,
pentru producţia de energie electrică, cu o putere totală de 3.200 MW.
De asemenea, EGL investeşte şi în Norvegia într-un parc eolian de 400
MW, ce va fi implementat treptat până în 2012, acesta fiind primul
proiect pe energie regenerabilă, la nivel de grup. Şi în Spania, grupul
EGL dezvoltă un proiect pe biomasă, pentru care se ocupă acum de
obţinerea autorizaţiilor.
EGL România a fost înfiinţată în 2003, ca filială a societăţii
elveţiene EGL AG. EGL România a fost constituită în scopul de-a activa
în domeniul comercializării şi transportului gazelor naturale şi este
printre principalii furnizori de energie electrică şi gaze pentru
consumatori finali. De asemenea, EGL România exporta mici cantităţi de
energie electrică pentru portofoliul de clienţi din Europa Centrală şi
de Sud-Est.