E.ON România, proprietarul fostelor Distrigaz Nord şi Electrica Moldova, a ajuns la pierderi cumulate de 786 milioane de lei, adică aproape 190 de milioane euro, din activităţile de distribuţie şi furnizare a gazelor şi energiei electrice desfăşurate pe piaţa locală, a declarat într-un interviu acordat Business Standard Frank Hajdinjak, şeful companiei.
Potrivit lui Hajdinjak, cauza acestor pierderi este nerecunoaşterea în tarifele aprobate de reglementatorul ANRE a unor cheltuieli realizate între 2007 şi 2009. În acest context, nemţii sunt pe punctul de a concedia până la 100 de angajaţi, după ce alţi peste 1.000 de salariaţi au părăsit de la începutul anului companiile din grup, prin programe de plecări voluntare, derulate imediat după privatizare. Decizia trecerii la concedieri colective este prima de acest fel, de la intrarea E.ON pe piaţa locală în 2005. Citeşte mai mult în Business Standard