Urmând exemplul compatrioţilor de la Honda, retraşi din competiţie la finele sezonului trecut, team-ul Toyota a anuţat că nu se va mai prezenta la startul sezonului 2010 al Formulei 1, confirmând astfel temerile pe care niponii şi le exprimaseră la sfârşitul lunii septembrie.
"Având în vedere situaţia economică actuală, nu avem altă soluţie decât să ne retragem. Este o decizie grea şi dureroasă pentru această companie", a anunţat Akio Toyoda, preşedintele Toyota. Intrată în Marele Circ în 2002, echipa a avut monoposturi în 139 de Grand Prix-uri, însă nu a reuşit să câştige vreunul.
În acest sezon, linia de piloţi 2009 Jarno Trulli, Timo Glock, Kamui Kobayashi a adunat 54.5 puncte, care au plasat echipa pe locul cinci în clasamentul constructorilor. Anunţul Toyota vine la doar câteva zile după ce producătorul nipon de pneuri Bridgestone a anunţat, de asemenea, că va pleca din Formula 1 la sfârşitul sezonului viitor.