"Noi nu suntem luaţi prin surprindere. Încă din 28 aprilie, am discutat în Guvern toate măsurile care trebuie să fie luate în asemenea cazuri, am intrat pe procedurile standard prevăzute de lege şi eu cred că nu trebuie să ne impacientăm, ci să fim un pic mai atenţi şi să respectăm câteva reguli care, de altfel, sunt foarte sănătoase pentru orice situaţie pe care o avem", a declarat premierul, la postul public de radio.
Emil Boc a spus că autorităţile respectă măsurile stabilite de OMS în astfel de cazuri. "Noi, pe linia instituţională - supravegherea epidemiologică, monitorizarea călătorilor care vin din asemenea zone, reţelele de supraveghere, spitalele care sunt la dispoziţie, achiziţionarea dozelor de tratament anti-viral - suntem, cu alte cuvinte, în graficul măsurilor stabilite de OMS pentru asemenea situaţii", a explicat premierul.
Boc a spus că a vorbit, în jurul prânzului, cu ministrul Sănătăţii care l-a asigurat că pacienta se simte bine.
Femeia de 30 de ani suspectă de gripă porcină, internată în prezent la Institutul "Matei Balş", spune că a intrat în contact, în ultimele zile, cu 40 de persoane, a precizat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac. Potrivit lui Bazac, ancheta epidemiologică de depistare a persoanelor care au intrat în contact cu femeia a început marţi seara, la ora 23:00. La anchetă, autorităţile române colaborarează şi cu Ambasada SUA la Bucureşti.
Femeia s-a întors de la New York pe 23 mai, după ce a făcut escală la Paris.
În avionul în care a venit în România femeia diagnosticată cu gripă porcină au fost 93 de pasageri, fiind vorba de o cursă care a aterizat pe Aeroportul Otopeni pe 23 mai, în jurul orei 14:00, au declarat surse din aeroport.
Potrivit sursei citate, compania aeronautică Air France a transmis autorităţilor lista pasagerilor.