Universitatea Spiru Haret a fost unul dintre subiectele cel mai des abordate de cititorii REALITATEA.NET. Mulţi dintre ei au dorit să ştie dacă facultăţile la care studiază sunt acreditate de Ministerul Educaţiei.
''Hotârârea de Guvern va fi gata într-o săptămână. Studenţii vor putea afla atunci care sunt facultăţile acreditate'', a declarat ministrul Ecaterina Andronescu.
La Universitatea Spiru Haret 17 facultăţi, forma de Învăţământ la Distanţă, funcţionează fără acreditare. Conducerea Universităţii a refuzat primirea comisiei de acreditare de la Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), singura instituţie din România care are drept de a aviza funcţionarea instituţiilor de învăţământ de stat sau particulare.