Deputatul UDMR, Mate Andras, a cerut vicepreşedintelui Camerei, Ioan Oltean, să supună la vot un amendament la poziţia 0722, în cadrul anexei 3/03, iar amendamentul propriu-zis fiind numerotat cu ultimele trei cifre ale numărului de telefon ale lui Oltean.
"Poziţia 0722 nu există, iar noi nu mai eram la anexa 3/03, ci la 3/15. În acesta caz, eu nici n-aş fi avut voie să întorc dezbaterea la o anexă deja votată", a declarat Mate Andras.
Udemeristul nu a şi-a prezentat amendamentul propriu-zis, nici nu l-a motivat, în condiţiile în care toţi colegii săi din opoziţie care au luat cuvântul şi-au motivat pe larg amendamentele.
Acest lucru l-a făcut pe Oltean chiar să-i mulţumească lui Mate pentru implicarea de care dă dovadă. Ulterior, Mate Andras a cerut cuvântul pe procedură.
"Nici nu ştiţi că tocmai aţi supus la vot propriul dumneavoastră număr
de telefon. Vă mulţumesc pentru operativitatea cu care conduceţi
şedinţa", i-a spus Mate lui Oltean, pe un ton ironic.
Pedelistul a rămas puţin descumpănit. Ulterior, deputatul PNL Andrei Dominic Gerea a luat cuvântul pentru a-şi
susţine un amendament. "Nu mai facem glume cu telefonul, staţi
relaxat", i-a spus Gerea lui Oltean.
Şedinţa de miercuri, condusă de vicepreşedintele Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor Ioan Oltean a debutat cu o intervenţie a liberalului Relu Fenechiu, care a spus că nu a reuşit să doarmă din cauza ministrului Finanţelor, Gheorghe Pogea, care a vorbit despre deficitul bugetar.