Intitulată Book of Genesis, versiunea realizată de controversatul artist a fost lansată în octombrie şi are inscripţionat pe copertă textul "nerecomandat minorilor". Avertizarea face referire la ilustraţiile grafice ale personajelor biblice care întreţin relaţii sexuale, scene care prezintă femei şi bărbaţi goi, precum şi reprezentări de violenţă, relatează NewsIn.
Robert Crumb a devenit faimos după ce a realizat "Fritz the Cat", o carte de benzi desenate care ilustrează experienţe sexuale ale personajelor, care a fost transformată într-un film devenit prima animaţie interzisă minorilor. Crumb a declarat că nu crede că Biblia reprezintă cuvântul Domnului. "Cred că totul este un mit, de la început până la final. Are probabil o slabă legătură cu realitatea istorică. Sunt poveşti minunate, dar mi se pare puţin înapoiat ca oamenii să le considere ceva sacru, dăruit de Dumnezeu", declară artistul pentru The Telegraph.
Cartea sa a fost criticată de grupuri religioase importante precum Christian Institute, care consideră că la publicarea unei versiuni a Bibliei este necesară foarte mare atenţie deoarece este vorba de un text important pentru multe persoane, care ar trebui tratat cu respectul cuvenit.
Alte grupări religioase însă susţin lucrarea. "Cred că este vorba de satiră. A vrut să sublinieze că e vorba de un mit fundamental şi se pare că a făcut o treabă bună", consideră episcopul de Croydon, Nick Baines.
"Multe persoane ar putea fi surprinse, dar Biblia conţine nuditate, sex şi violenţă, deoarece conţine poveşti adevărate despre oameni reali. Dacă citind această carte oamenii sunt încurajaţi să se apropie de Biblie, acesta nu poate fi decât un lucru bun", a declarat un purtător de cuvânt al Bible Society.