Cei doi au publicat o lucrare în care spun că cel mai mare de accelerator de particule din lume, care s-a stricat la o săptămână după ce a fost pornit, ar fi fost sabotat printr-o intervenţie divină sau de către agenţi ai viitorului.
Holger Bech Nielsen, de la Institutul Niels Bohr din Copenhaga şi Masao Ninomiya, de la Institutul Yukawa de Fizică Teoretică din Kyoto, au spus în lucrarea lor, The Search for Effect of Influence from Future in Large Hadron Collider, că "producerea bosonului Higgs, pe care fizicienii speră să îl obţină în accelerator, ar putea fi incompatibil cu natura, în aşa manieră încât crearea sa s-ar manifesta în trecut, oprind acceleratorul de la a produce particula, la fel ca un călător în timp care se întoarce să îşi ucidă bunicul".
Cel doi au mai speculat că Dumnezeu ar fi oprit LHC-ul pentru a opri oamenii să descopere bosonul Higgs, sau "particula lui Dumnezeu". Această dovadă neagă credinţa şi fără credinţă, Dumnezeu este nimic.
Nielsen a mai adăugat: "Prezicerea noastră este că orice instrument care ar putea produce particula Higgs va avea ghinion. Dumnezeu urăşte aceste particule şi încearcă să le evite".