Dumitru Chiriţă consideră că "instigările" lui Udrea "au drept scop subminarea statului de drept".
"Mi-aduc aminte că am văzut scene de acest tip şi la procesul soţilor Ceauşescu, când coana Leana îi spunea lui Nea Nicu să nu răspundă decât în faţa Marii Adunări Naţionale", a mai spus deputatul PSD, exprimându-şi totodată nemulţumirea că reprezentaţii Ministerului Turismului "nu au dat curs citării" Comisiei de anchetă pentru ziua de marţi. "Doamna Udrea se comportă cu salariaţii Ministerului Turismului ca şi când ar fi prorii sclavi, în propria feudă", a mai acuzat Chiriţă.
Chiriţă a propus Comisiei de anchetă să ceară sancţionarea Robertei Anastase pentru că a încercat să intimideze membrii Comisiei de anchetă
Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a solicitat luni
suspendarea comisiei Udrea în urma stenogramelor apărute în presă.
Anastase a acuzat că membrii comisiei "şi-au propus să fabrice un dosar
penal unui ministru" şi a cerut demisia acestora.
Deputatul PSD Dumitru Chiriţă este cel care, în întregistrarea postată duminică pe mai multe site-uri a şedinţei informale a Comisiei, atrăgea atenţia că trebuie găsite "fapte de natură penală" care s-o incrimineze pe Elena Udrea.