Scandalul a izbucnit la Direcţia de Sănătate Publică Brăila. Instituţia a distribuit gratuit anticoncepţionalele care expirau luna aceasta pentru că aşa cerea Ministerul Sănătăţii într-un document.
''A fost un ordin de ministru care ne obligă să distribuim aceste blistere. Am înţeles dacă-i ordin, cu plăcere. La noi la direcţie ordinele nu se discută'', Delia Râşnoveanu, director DSP Brăila.
Potrivit legii niciun produs farmaceutic nu poate fi eliberat pacientului cu mai puţin de o lună înaintea expirării termenului de valabilitate. Mai mult, foliile nici nu au înscrisă data completă, adică ziua, luna şi anul producerii, precum şi data expirării.
Conducerea Ministerului Sănătăţii susţine că nu a achiziţionat şi nici nu a distribuit anticoncepţionale expirate, iar medicamentele oferite de către DSP Brăila au fost donate, în 2006, de diferite organizaţii, în cadrul Programului naţional de sănătate a femeii şi copilului. De atunci, treptat, acestea s-au distribuit prin direcţiile de sănătate publică în toată ţara.
''În 2009 a rămas o cantitate de contraceptive cu termen de expirare în august şi octombrie. Ele au fost distribuite din iunie direcţiilor de sănătate. DSP avea obligaţia să le distribuie cabinetelor şi persoanelor cărora li se adresează, cu respectarea termenlor de valabilitate. Practic, în iulie şi august, aceste medicamente puteau fi utilzate'', a declarat Mihaela Bardoş, director în Ministerul Sănătăţii.
Deputatul PNL Diana Tuşa a declarat joi că, din informaţiile pe care le deţine, în judeţele Brăila şi Galaţi s-au distribuit gratuit anticoncepţionale care expiră în luna august şi îi cere ministrului Ion Bazac să dea explicaţii şi să destituie conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Brăila.
Medicii susţin că este periculos pentru paciente să utilizeze pilule contraceptive, cu câteva zile înainte ieşirea din valabilitate.
''În luna august nu pot fi utilizate medicamente care expiră în luna august, pentru că una din principalele consecinţe neplăcute ar putea fi ca aceste medicamente să nu aibă efect şi să apară o sarcină nedorită'', a precizat Liviu Radu, vicepreşedinte Camera Federativă a Medicilor.
Ministrul Sănătăţii a dispus un control la Direcţia de Sănătate Publică
Brăila, care să evidenţieze modul în care au fost respectate atât
dispoziţiile legale, cât şi cele ale ministerului în ceea ce priveşte
derularea "Subprogramului de creştere a accesului la servicii moderne
de planificare familială".
În cazul în care se va constata nerespectarea prevederilor legale, directorul coordonator al Direcţiei va fi demis.