Directorul coordonator al DSP Argeş, Anca Alexandrescu, a precizat că
prin sistemul rapid de alertare a fost identificat produsul respectiv
în şase farmacii din judeţul Argeş, cinci din Piteşti şi una din
Mioveni şi au decis blocarea produsului provenit din lotul 3033.
"Tot lotul este blocat până când cei de la Agenţia Naţională a
Medicamentului vor face analize complete ale substanţelor care
alcătuiesc produsul. Abia după ce rezultatele vor fi gata, cei de la
Agenţia Naţională a Medicamentului pot să spună să scoatem de la
comercializare produsul sau să îl repunem în vînzare", a declarat dr.
Anca Alexandrescu.
Potrivit autorităţilor sanitare, în judeţul Argeş au fost distribuite,
în ultima lună, 72 de flacoane de soluţie nazală Nazomer din lotul
3033, dintre care 30 au fost deja retrase de pe piaţă de către firma
producătoare. Între timp au fost vândute şase flacoane, iar restul de
36 sunt blocate în depozite până la aflarea rezultatelor de laborator.