Drogba rămâne la Chelsea până în 2013
Atacantul ivorian Didier Drogba a ajuns la un acord cu conducerea clubului Chelsea pentru a-şi prelungi cu trei ani contractul scadent în vara lui 2010. Potrivit The Sun, noul acord va fi valabil până în iunie 2013, iar fotbalistul va avea un salariu săptămânal de peste 100.000 de lire sterline.
Acordul dintre Chelsea şi Drogba este de natură să-l liniştească pe antrenorul londonezilor, Carlo Ancelotti, cu mai puţin de două săptămâni înainte de începerea noii ediţii de campionat. De asemenea, faptul că Drogba a acceptat să semneze un nou contract cu Chelsea este o mare surpriză, în condiţiile în care în ultima vreme rămânerea sa pe Stamford Bridge era incertă.