Potrivit Căpităniei Zonale Constanţa, marţi dimineaţa, în jurul orei 4.00, şlepul cu motor "Alexandar", sub pavilion olandez, în timpul manevrelor de acostare în dana 113 - Constanţa Sud, a lovit cu prova şlepul "Manta", sub pavilion românesc, care era staţionat. În urma impactului, şlepul Manta a suferit o avarie de jumătate de metru la gura de magazie în bordul babord, deasupra liniei de plutire.
Directorul Căpităniei Zonale, căpitanul şef Alexandru Mezei, a anunţat că incidentul nu s-a soldat cu victime omeneşti şi nici cazuri de poluare. În prezent, se fac cercetări pentru a se stabili cum s-a produs cu exactitate evenimentul.