Mai mulţi tineri care au petrecut la discotecă au ajuns cu maşina într-un şanţ în drum spre casă. Răniţi şi turmentaţi, ei au reuşit să iasă dintre fiare pentru a cere ajutor. Accidentul a avut loc între Sacoşu Turcesc şi drumul judeţean 592.
Medicii de pe ambulanţele ajunse la locul accidentului nu au mai ştiut, potrivit agenda.ro, de pe unde să adune victimele. Unele ţipau din iarbă, iar altele abia se ţineau pe picioare, în mijlocul şoselei. Medicii au preluat şase tineri şi i-au transportat la spital, pentru a primi îngrijiri.
Accidentul a avut loc între Sacosu Turcesc şi drumul judeţean 592.
Un alt accident spectaculos s-a petrecut în centrul Timişoarei. Mai mulţi timişoreni au scăpat ca prin minune, după ce autoturismele în care se aflau s-au ciocnit violent. În urma impactului, una dintre maşini a ajuns cu roţile în sus, fiind proiectată într-un stâlp de telefonie.