Compania de brokeraj BRK Financial Group a profitat de posibilitatea ca România să piardă procesul cu Gabriel Resources și a cumpărat un număr mare de acțiuni la firma de minerit. Cu toate acestea, România a câștigat procesul, iar directorul general al societății, Monica Ivan, a trebuit să iasă în față și să dea explicații pentru prăbușirea acțiunilor.
Monica Ivan a declarat că vor fi pierderi de 1,64 de milioane de lei. În jur de 8.000 de investitori au mizat pe BRK. Printre cei care dețin pachete majoritare sunt cei de la SIF Muntenia - cu 2,5 la sută, cât și Fondul DCP Investiții - cu 9,19 la sută. 5,18 la sută din BRK are și Kanata Invest Corporation. Monica Ivan, directoarea BRK, a fost în trecut și șefă la Kanata.
Cine sunt păpușarii care au tras sforile la Roșia Montană. Schema Camorrei și afacerile de milioane cu statul român
Jucători importanți, de data aceasta pe persoană fizică, sunt și Ileana Herling, care are 9,91 la sută din acțiunile companiei, cât și Adrian Andrici, cu 3,54 la sută. Andrici este o prezență discretă și a fost amendat în trecut cu 270.000 de euro pentru manipularea pieței de capital.
Firma de brokeraj Swiss Capital, controlată de afaceriștii Sorin Apostol și Bogdan Juravle, deține 4,69 la sută din BRK. Swiss Capital gestionează fondul de investiții Active Dinamics, la care are acțiuni și politicianul Cătălin Drulă. Potrivit acestuia, a investit acolo încă din anul 2008.
Citește și Ce cantitate de aur este, de fapt, la Roșia Montană și ce alte bogății ascunde subsolul României