"A fost bine
la primul antrenament, dar nici nu am făcut la capacitate maximă. Nu am
simţit nicio durere, dar o să văd mai bine mâine, când o să încep să
fac plonjoane. O să intru de diseară în program normal cu echipa. Nu
cred că o să intru în meciul cu Timişoara, e riscant", a spus Dolha.
Emilian Dolha a suferit o contractură musculară în partida cu Farul
Constanţa din etapa a 27-a, iar în jocul din Cupa României, cu FC
Timişoara, nu a putut evolua. Acesta a revenit în derby-ul cu CFR, unde
a fost integralist, însă problemele musculare s-au agravat şi astfel
portarul era nevoit să absenteze de pe gazon trei săptămâni. După o
vizită la o clinică din Belgrad, goalkepeer-ul a primit acceptul
medicilor să se întoarcă la antrenamente mai devreme cu o săptămână. La
şedinţa de pregătire desfăşurată joi seara, pe stadionul Dinamo, Dolha
s-a antrenat separat de restul lotului.
Dinamo va întâlni formaţia FC Timişoara duminică, de la ora 20:30,
într-un meci din etapa a 31-a a Ligii I. Dinamo este liderul
campionatului, cu 62 de puncte, în timp ce FC Timişoara ocupă locul 3,
cu 58 de puncte.