Cei doi se întroceau din Spania şi aveau simptomele unei răceli, dureri de cap, roşu în gât şi stări de vomă.
"Un cetăţean spaniol cu soţia lui, care este româncă au intrat în
ţară, pe la o vamă din judeţul Timiş şi pe tot parcursul drumului au
ţinut geamurile deschise. De teamă, de spaimă să nu răcească s-au
gândit preventiv să meargă la doctor. Ei locuiesc în Spania", a
declarat marţi corespondentului NewsIn, prefectul Mircea Băcală.
Cei doi soţi au chemat ambulanţa să îi transporte la spital. "Au fost aduşi la noi (n.r, Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara), într-un salon special amenajat, li s-au recoltat două ture de analize şi au fost transmise la laboratorul din Bucureşti. Mâine (n.r, miercuri) avem rezultatele", a declarat directorul Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara, Dorin Vancea.