Un dispozitiv a explodat într-o clădire din oraşul Preşevo unde locuiau familii de poliţişti, rănind doi albanezi, o femeie şi un băiat în vârstă de 12 ani, potrivit presei sârbe care citează autorităţile locale.
Este "un act terorist faţă de care statul va reacţiona cu cea mai mare energie", a declarat ministrul sârb de interne, Iviţa Dacici. "Nivelul de securitate şi de alertă al tuturor forţelor de securitate din această parte a Serbiei a fost ridicat", a adăugat Dacici.
Acesta este al doilea incident de acest gen din ultimele cinci zile din valea Preşevo, unde în 2001 au existat confruntări între forţele de securitate sârbe şi rebelii albanezi care au cerut reintegrarea regiunii în Kosovo.
În noaptea de miercuri spre joi, doi poliţişti sârbi au fost răniţi după ce o grenadă a fost lansată asupra unei maşini de poliţie. Guvernul sârb a declarat şi atunci că incidentul a fost un atac "terorist".
Poliţia sârbă a arestat recent un albanez în aceeaşi regiune pentru trafic de arme şi muniţie dinspre Kosovo, a anunţat Ministerul sârb de Interne într-un comunicat. Forţele de ordine caută alţi trei suspecţi în acest dosar veniţi din Kosovo, a precizat ministerul.
Rebelii albanezi din valea Preşevo au fost dezarmaţi după ciocnirile din 2001, în baza unui acord de pace mediat de comunitatea internaţională.
În Kosovo, conflictul s-a încheiat în 1999, când o serie de bombardamente aeriene ale NATO au constrâns Serbia să-şi retragă forţele care luptau împotriva rebelilor separatişti din Armata pentru Eliberarea Kosovo (UCK). La 17 februarie 2008, liderii albanezi din Kosovo au proclamat independenţa teritoriului, recunoscută până în prezent de 62 de ţări, printre care Statele Unite şi 22 din cele 27 de ţări membre UE.
Această independenţă nu a fost însă recunoscută de Serbia, care consideră în continuare Kosovo drept una dintre provinciile sale.