''Împreună cu alţi colegi de la biroul de investigaţii criminale ne-am
deplasat la gara de nord din Timişoara unde doi colegi deghizaţi in
femei s-au apropriat de hoti, au aşteptat până aceştia au furat un
portofel după care am intervenit, i-am reţinut şi i-am condus la
poliţia municipiului Timişoara'', explică poliţistul deghizat.
Cu o fustă împrumutată de la soţie, un şal de la o colegă, o perucă din
magazin, deghizarea a fost gata. Sau aproape gata. Pentru că piesa de
rezistenţă a fost poşeta, în absenţa căreia hoţii ar fi fost
suspicioşi. Aşa însă, deghizarea a fost perfectă.
''Nu şi-au dat seama până în momentul în care ne-am dezbrăcat. Când ne-am
dat perucile jos'', mai spun poliţiştii.
Poliţiştii spun că au fost obligaţi să se deghizeze pentru că hoţii din zona gării Timişoara îi ştiu bine pe poliţişti şi se ascund uşor de ei.